
Decesul lui Michael Jackson şi aventurile extraconjugale ale jucătorului de golf Tiger Woods au fost votate drept cele mai interesante subiecte mondene ale anului 2009, într-un sondaj online efectuat de postul american de televiziune Fox, relateaza NewsIn.
Povestea morţii regelui muzicii pop, reflectată în mii de materiale de presă începând cu 25 iunie, a adunat 9.653 de voturi, ceea ce înseamnă 47% dintre opţiunile consumatorilor de presă care au participat la sondaj.
Pe locul al doilea se află subiectul infidelităţilor lui Tiger Woods, care a primit 4.998 de voturi (24%), fiind urmat, cu 2.300 de voturi (11%), de povestea britanicei Susan Boyle - celibatara anonimă care a devenit cunoscută în toată lumea datorită participării la concursul TV "Britain’s Got Talent".
Alte subiecte votate în topul celor mai interesante subiecte mondene din 2009 sunt moartea actriţelor Natasha Richardson şi Farrah Fawcett, ascensiunea vedetelor din filmele "Twilight", arestarea regizorului Roman Polanski şi violenţele conjugale din cuplul Rihanna-Chris Brown.
La sondajul iniţiat de Fox au participat aproape 21.000 de persoane.
Sursa: ROL.ro





Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu